Cazarea noastră din Addis Ababa e un soi de pensiune, ca pe vremuri în Vama Veche când stăteai la oameni acasă, sau ca-n tabără, cu carpete pe pereți, baie afară, apă curentă (sau caldă) când vrea Dumnezeu, și un paznic cu fes care nu înțelege nimic din ce îi zicem, dar ne dă o cameră, oricum.

Cu un nod în gât, vocea mamei în cap (Africa ai vrut, na, Africa ai primit!) și toate posesiunile mele într-un rucsăcel pe care îl țin strâns în brațe, ca-n autobuz, deși în jurul nostru sunt doar soldații de la paza aeroportului, înarmați cu mitraliere, mă îndrept către gașca de taximetriști din care trebuie să alegem unul care să ne ducă în oraș, la cazare.

Există puține lucruri pe care o să mi le amintesc vreodată cu mai multă claritate decât prima noapte în Etiopia. Prima noapte în Africa, mă gândeam, în timp ce dădeam să intru înapoi în aeroport, după o jumătate de țigară fumată afară în beznă, în timp ce mă întrebam ce o să ne facem două săptămâni în țara asta de la capătul lumii fără bagaje.