All in Harta

Etiopia: partea 3

Cazarea noastră din Addis Ababa e un soi de pensiune, ca pe vremuri în Vama Veche când stăteai la oameni acasă, sau ca-n tabără, cu carpete pe pereți, baie afară, apă curentă (sau caldă) când vrea Dumnezeu, și un paznic cu fes care nu înțelege nimic din ce îi zicem, dar ne dă o cameră, oricum.

Etiopia: partea 2

Cu un nod în gât, vocea mamei în cap (Africa ai vrut, na, Africa ai primit!) și toate posesiunile mele într-un rucsăcel pe care îl țin strâns în brațe, ca-n autobuz, deși în jurul nostru sunt doar soldații de la paza aeroportului, înarmați cu mitraliere, mă îndrept către gașca de taximetriști din care trebuie să alegem unul care să ne ducă în oraș, la cazare.

Etiopia: partea 1

Există puține lucruri pe care o să mi le amintesc vreodată cu mai multă claritate decât prima noapte în Etiopia. Prima noapte în Africa, mă gândeam, în timp ce dădeam să intru înapoi în aeroport, după o jumătate de țigară fumată afară în beznă, în timp ce mă întrebam ce o să ne facem două săptămâni în țara asta de la capătul lumii fără bagaje.

Sarmizegetusa Regia

Acum câțiva ani, aflându-ne în drum spre Alba Iulia (pentru festivalul Dark Bombastic Evening), am hotărât să aruncăm ancora o zi la Sarmizegetusa, de unde am putut vizita și ruinele Sarmizegetuzei Ulpia (cea romană), și pe cele ale Sarmizegetusei Regia, cea dacică. Despre ultima dintre ele vă voi povesti azi.

Domul din Cologne

Când am văzut prima dată domul din Koeln, ne-am reamintit, făcând haz de necaz, de primul postulat al phototrotterului: dacă există o catedrală gotică în orașul vizitat, atunci musai o să fie în renovare și cu fațada acoperită de schele.

Erevan

Când am organizat plecarea la Erevan (în 2004), m-am lovit – ca niciodată – de întrebarea "cum ajungem?". Singurele variante – zbor prin Viena sau prin Moscova – durau, cu tot cu escale, aproape jumătate de zi. Opţiunea de a străbate pe vapor Marea Neagră şi apoi a face autostopul prin Georgia a fost respinsă vehement, spre dezamăgirea mea.

Armenia

În ciuda situaţiei economice, accentuată de starea permanentă de conflict cu Turcia şi cu Azerbaidjanul, care deţine încă zona Nagorno Karabakh, armenii sunt nişte oameni mândri. Atât ca indivizi, cât mai ales că naţiune. Se mândresc a fi prima ţară devenită creştină,