Jul 8

Jul 8 Muzeul evreiesc din Berlin / Jüdisches Museum

Trecusem pe lângă el de câteva ori și mă înfiorasem. Arăta ca un bunker post-apocaliptic. I-am dat roată ca un orb, încercând să îmi dau seama ce formă are blocul compact de beton torsionat în colțuri ciudate. Am avut imaginea completă și reală abia când l-am vazut de sus.

Muzeul evreiesc (Jüdisches Museum) din Berlin e opera arhitectonică a arhitectului Daniel Libeskind, a cărui inspirație geometrică, plină de linii frânte sau monoliți se poate regăsi în tot portofoliul său, răspândit prin toată lumea, din Seoul în Padova, din Halifax la Vilnius, de la design-ul setului de ceai Sawaya & Moroni, la decorul pentru Sf. Francisc din Assisi pus în scenă la Opera din Berlin, aripa muzeului de artă din Denver sau Muzeul Evreiesc din Copenhaga.

Muzeul din Berlin a fost terminat in 1999, fiind lucrarea care i-a adus lui Libeskind recunoaștere internațională, iar forma sa trebuie sa ne ducă cu gândul la o Stea a lui David desfacută (susține arhitectul) - de sus arată ca un zig zag neregulat, ceea ce i-a adus și denumirea informală de Blitz - fulger.

Când l-am vizitat prima oară am ramas în el 4 ore; în ciuda bogăției exponatelor, istoria propriu-zisă e aproape eclipsată de fabuloasa arhitectură.

Muzeul în sine nu pare să aibă uși, cu excepția celei spre Grădina Exilului, iar intrarea se face pe la subsol, prin clădirea alăturată, a fostei Curți Regale de Justiție, Collegienhaus, de unde ești invitat să îți începi vizita de sus în jos, începând cu ultimul etaj și terminând cu parterul.

Ideea de etaj e ceva destul de lax în toată arhitectura clădirii, deoarece nu ai foarte des senzația de coborâre, există pante ușoare, apoi trepte care duc iar in sus, niveluri terasate în cadrul unui singur etaj, luminate geometric de ciudatele ferestre - despicaturile care se văd din exterior pe suprafața clădirii.

Cele mai fascinante locuri, din punct de vedere arhitectonic si metaforic, sunt spațiile goale (voids) pe verticală, pe întreaga înălțime a clădirii, a căror semnificație e lipsa evreilor din societatea germană:

Shalekhet, frunzele căzute, este o sală sumbră pe podeaua căreia artistul israelian Menashe Kadishman a împrăștiat peste 10 mii de fețe umane de metal, reprezentând victimele războaielor și violențelor din întreaga lume.

Grădina exilului, cu 49 de monoliți deasupra cărora crește vegetație, printre frunzele căreia străbate soarele ca prin zăbrelele unei închisori adânci, este o construcție amintind de Memorialul Holocaustului din Berlin, din apropierea Tor-ului, cu cele peste 2700 de coloane paralelipipedice.

Turnul Holocaustului este o prismă înaltă de 24 de metri, în interiorul căreia e întuneric difuz, singura sursă de lumină fiind, intangibilă, sus, sub tavanul aflat la 20 de metri. Monotonia și disperarea zidurilor e spartă de o unică scară, care nu duce spre pata de lumină. Ușile sunt grele, iar când le scapi, produc un zgomot final, ca de tunet.